Descărcarea rezervoarelor

Transferul substanţelor periculoase între două locaţii reprezintă o parte importantă a economiei. În cele mai multe cazuri substanţa transportată este extrem de toxică dar, în acelaşi timp, foarte valoroasă. Transferul din recipientul de stocare în cel de transport (şi invers) reprezintă momentele critice pentru personal dar şi pentru încărcătură. O eventuală scurgere de substanţă toxică poate avea urmări negative pentru personal dar şi pentru mediul înconjurător. 

Exemple de substanţe ce sunt transportate între locaţii

Sunt multe substanţe care sunt frecvent transportate sub formă lichidă, gazoasă sau solidă, între diferite locaţii: 

Punctele critice ale procesului

Substanţele ce urmează a fi transportate pot necesita materiale speciale de construcţie pentru echipamentele cu care vin în contact. În general pompele funcţionează până când senzorul de debit semnalizează lipsa lichidului în circuitul de aspiraţie. În anotimpul rece, viscozitatea lichidului pompat poate creşte foarte repede. La vehicularea lichidelor cu viscozitate crescută înălţimea de pompare scade şi există riscul ca lichidul să nu mai ajungă în rezervor. În acelaşi timp sunt situaţii în care poate apare riscul de explozie. În general descărcarea rezervoarelor este un proces supus unor reguli foarte stricte de siguranţă şi control. 

Personalul care operează transferul trebuie să fie special instruit pentru astfel de aplicaţii şi să respecte toate regulile de protecţie impuse. În acelaşi timp, o descărcare rapidă este necesară în special acolo unde frecvenţa acestor operaţii este ridicată.

Soluţia

Verder a studiat în detaliu toate nemulţumirile utilizatorilor de pompe folosite la descărcarea cisternelor sau a rezervoarelor. Cele mai multe comentarii au fost la adresa costului ridicat pentru etanşări dar şi pentru valoarea NPSHr în special la scăderea nivelului în rezervorul de alimentare.

În această situaţie a fost propusă folosirea unei pompe Verdermag. Testele au fost încheiate cu succes şi pompele Verdermag au înlocuit pompele folosite până la acel moment. 

Avantajele folosirii pompelor Verdermag

Pompele Verdermag, pompe cu cuplaj magnetic, nu folosesc etanşări mecanice. Ele sunt complet etanşe nepermiţând apariţia scurgerilor. Fiecare pompă Verdermag este construită dintr-un număr minim de componente punându-se accentul pe calitatea şi interschimbabilitatea lor. Pompele Verdermag sunt prevăzute cu rotor deschis cu valoare scăzuta a NPSHr, cu lagăre din SiC şi cu toate componentele în contact cu lichidul realizate din ETFE.  

Pompele Verdermag sunt compatibile cu o gamă variată de lichide agresive a căror scurgere în mediul înconjurător nu este permisă. În acelaşi timp ele răspund cerinţelor de descărcare-încărcare rapidă.

Şi din punct de vedere financiar pompele Verdermag sunt mai avantajoase decât alt tip de pompe ce pot fi folosite pentru această aplicaţie.

Aplicaţii speciale

Pentru aplicaţii speciale la temperaturi extreme şi presiuni înalte vă recomandăm folosirea pompelor Verdermag Global.